
Povestea plină de sensibilitate a întâlnirii dintre două suflete aflate în derivă şi a evadării lor din zonele neîndurătoare ale vieţii, în încercarea de a se despărţi de un trecut întunecat. Fiecare întorsătură plină de amărăciune a aşa-numitei "vieţi minunate" le stârneşte celor doi un tumult de emoţii, până ce îşi vor găsi ispăşirea.
Maggie ajunge să trăiască şi să doarmă pe străzile din Los Angeles. Iar într-o zi, când totul părea pierdut, David, care lucrează într-un club de striptease, îi întinde o mână de ajutor. Cei
doi se îndrăgostesc, ajutaţi "să iasă la lumină" de o dansatoare exotică cu inimă de aur (Bai Ling care mai şi cântă!). David şi Maggie se străduiesc în zadar să-şi găsească o slujbă, fiindcă David este imigrant ilegal, iar Maggie e minoră şi nu are acte. Neavând încotro, cei doi acceptă să devină curieri ai unui traficant de droguri. La un moment dat lucrurile se înrăutăţesc şi mai mult, dar, uniţi în lupta comună a vieţii şi în dragoste, cei doi depăşesc până şi cele mai grele situaţii.Filmul, dincolo de povestea dramatică cu final pozitiv, este adus în ţară şi pentru că pe generic apar Andreea Marin şi Ştefan Bănică Jr, la debut într-o producţie internaţională.
Ca si Mihaela Rădulescu, cei doi au fost recomandaţi producătorilor americani de Radu Nicolau, directorul New Films International România.
Sursa imdb.ro




0 Response to "A Beautiful Life"
Trimiteți un comentariu