Cine este Eminescu?
Din articolele lui Eminescu scrise in perioada in care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea in care ocupa functia de redactor-sef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiza, un spirit critic si intrasingent, neiertator cu cei corupti si lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce in lumina reflectoarelor un mare nationalist. Acesta va face tot ceea ce ii sta in puteri pentru a-i sustine pe moldoveni si pe ardeleni, care luptau, separat, impotriva marilor puteri care se pregateau sa ii absoarba, va crea o societate secreta, va ignora toate avertismentele primite de la apropiati, si se va intoarce chiar si impotriva conducerii Partidului Conservator si, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest nationalism si patriotismul sau aproape naiv in acel context politic aveau sa-l piarda. Informat asupra a ceea ce i se pregatea, Eminescu nu a incetat sa lupte pana la sfarsit.

Ce informatii au parvenit generatiilor urmatoare de elevi si de studenti despre cel mai mare poet al Romaniei? Stim ca Eminescu este poetul national, si in acelasi timp, grad de comparatie absolut (mai toti marii poeti romani sunt pe locul 2 dupa Eminescu. Locul 3 nu exista). Stim ca a innebunit brusc la varsta de 33 de ani, doar pentru a se stinge cativa ani mai tarziu intr-un ospiciu, si (cu perdea) ca suferea de sifilis. Insa stim prea putine despre activitatea lui jurnalistica (care are marele merit de a-l releva pe Omul Eminescu, fata de Visatorul Eminescu, asa cum ne parvine din poeziile sale), si stim si mai putine lucruri despre contextual politic din acea perioada, care a jucat un rol major nu numai in viata lui Eminescu, ci si in scenariul mortii lui. La 120 de ani de la moartea lui Eminescu, o multime de informatii surprinzatoare ies la suprafata, informatii de natura sa zugraveasca in alte culori epoca si situatia jurnalistului politic, care departe de a fi “bietul”, reprezenta tinta unor puteri interne si internationale.

Un context nefavorabil
Eminescu devine ziarist in 1876 si aceasta este meseria pe care o va profesa pana la sfarsitul vietii. Lucreaza la Curierul de Iasi, dupa care ajunge la ziarul Timpul din Bucuresti, publicatie afiliata Partidului Conservator. In anul 1880 devine redactor-sef, iar functia sa ii va permite sa ia atitudine vizavi de miscarile politice care aveau loc in Romania, si care erau departe de a servi interesele romanilor. In doar trei ani, pana in 1883, anul oficial al alienarii sale, Eminescu a reusit “performanta” de a-si face dusmani nu numai interni, ci si internationali. Lucrurile vor merge atat de departe, incat dovezi care ies la suprafata par sa indice atat implicarea in complot atat a celor apropiati, cat si a celor care il sustinusera si ii sprijinisera initial in cariera.

Eminescu s-a aratat foarte vehement si intransigent in ceea ce priveste instrainarea Basarabiei, a politicii interne care urmarea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renuntarea la Ardeal), dar si chestiunea spinoasa a invaziei evreiesti in Moldova, care a saracit dramatic in doar cativa ani intreaga populatie, in mare parte rurala. Iata de ce Eminescu devenise o problema internationala. In momentul in care va incepe sa atace si conducerea partidului sau si inclusiv pe Maiorescu, acestia vor intelege ca este timpul sa faca ceva pentru a-i astupa gura “slobodulului” Eminescu. In anul 1882, poetul ii marturisea Veronicai Micle: “TIMPUL acesta m-a stricat in realitate cu toata lumea. Sunt un om urat si temut, fara nici un folos…, unul din oamenii cei mai urati din Romania…Naturi ca ale noastre sunt menite sau sa infranga relele sau sa piara, nu sa li se plece lor”.

Eminescu si-a urmat acest crez pana in ultima zi a vietii sale, pentru ca in momentul in care nu a mai putut sa le infranga, a pierit. Celebrele vorbe: “si mai potoliti-l pe Eminescu” au fost rostite de Petre Carp, unul dintre politicienii influenti aflati la conducerea Partidului Conservator. Din cauza fervorii si pasiunii cu care isi sustinea ideile, manat de spiritul sau patriot aflat in neconcordanta cu epoca in care traia, Eminescu se cearta si cu alti membri ai partidului, printre care Zizi Cantacuzino si Lahovari, pe care il apostrofeaza dur chiar in redactia ziarului Timpul. Alte “victime” ale spiritului sau justitiar si critic sunt C.A. Rosetti si I.C. Bratianu.

Mai tarziu, Eminescu avea sa fie implicat in dezvaluirea afacerii Warszawsky, in care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky a oferit mita pentru a obtine dreptul de a cumpara la preturi mici alimente din Romania si de a le vinde mai departe armatei tariste, la preturi mult mai mari, desigur. Odata cu acest privilegiu a primit si dreptul de a achizitiona care cu boi, folosite pentru transportul marfii. Aceasta afacere a insemant cresterea considerabila a averii baronului si ruinarea taranilor romani din zona, care isi castigau existenta din transportul marfurilor peste Dunare. Dupa ce substraturile acestei afaceri au fost dezvaluite, organele judecatoresti au fost sesizate, insa decizia Tribunalului Ilfov avea sa fie inca o mostra a puterii si a influentei de care se bucurau anumite personae din cercurile sus-puse: “nu este caz a se pune in miscare actiunea publica in contra cuiva.”

Jurnalul lui Titu Maiorescu (foto sus) din acea perioada vine ca o confirmare a problemei care devenise Eminescu: “Grea epoca Eminescu…Articol al lui in chestiunea evreiasca in contra mea”.

In 1882, Eminescu ia parte la infiintarea unei societati secrete, “Societatea Carpatii”, care va atrage atentia marilor puteri europene prin natura conspirativa a discutiilor ce aveau loc la aceste intruniri. Urmarea este una inevitabila. Simtindu-se ameninate de influenta pe care Eminescu o avea ca formator de opine, la comanda Imperiului Austro-Ungar sunt inserate in cadrul grupului iscoade, pe langa faptul ca jurnalistul avea tot timpul pe urmele sale un spion, care trimitea rapoarte regulate asupra activitatilor si discutiilor purtate in cadrul intalnirilor. Scopul principal al acestor reuniuni era sustinerea Ardealului in favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar si alipirea lui de tara. Iata ce continea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucuresti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor sai: “S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata…S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari”.

Misterioasa boala a lui Eminescu
Aceste lucruri se intamplau in 1882. Brusc, dupa numai un an, Eminescu avea sa innebuneasca. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a innebunit. Dl Paleologu va lua directiunea sus-zisului ziar’'.

Fragmente din jurnalul lui Titu Maiorescu din acea perioada, mentionarea frecventa si in contexte ascunse a numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sanatate a poetului, cat si faptul ca imediat dupa prima internare fortata, atat Maiorescu, cat si alti apropiati au lipsit din tara timp de o luna jumatate, par sa fie tot atatea dovezi care il implica pe Maiorescu in complotul impotriva jurnalistului politic incomod. In mare parte datorita pozitiei pe care o ocupa, dar si a influentei pe care o exercita, Eminescu nu putea disparea brusc. Daca ar fi fost concediat, si-ar fi continuat fara indoiala atacurile prin intermediul paginilor altor publicatii. Cei care se loveau de intrasingenta sa la tot pasul au ales calea cea mai lunga, dar si cea mai sigura, cu atat cu cat era dificil de probat.

28 iunie 1883 este o data fatidica in istoria noastra, in care Romania nu numai ca a pierdut un mare poet si jurnalist (este data la care Eminescu a fost internat prima data), ci si situatia politica a tarii s-a aflat intr-o situatie mai mult decat delicata. In aceasta zi Austro-Ungaria a rupt relatiile diplomatice cu Romania pentru 24 de ore, timp in care Germania trimitea scrisori de amenintare Romaniei, prin intermediul carora o soma sa intre in alianta militara. In acea zi trebuia sa se semneze un tratat secret intre Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, si Romania, pe cealalta. Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricaror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre conditii era ca activitatile in acest sens care aveau loc la Bucuresti sa fie interzise. Tratatul, semnat in luna septembrie a anului 1883, a mutat teatrul miscarilor de protest in Ardeal, domeniu care era deja sub dominatia Imperiului Austro-Ungar, si prin urmare, mai usor de controlat. In aceste conditii extrem de delicate s-a produs prima internare a lui Eminescu. Defaimarea marelui poet national incepe aici. Este raspandit zvonul nebuniei lui, a bolii venerice de care suferea si nimeni nu vrea sa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu. Prin urmare, se simte necesitatea accentuarii laturii creative, romantice si visatoare a personalitatii acestuia, asa cum reiese ea din opera sa poetica.

In realitate, inca de la prima internare, protocolul de examinare si de internare a fost incalcat intru-totul, insa nu cu intentia de a-i face vreun favor. S-a aratat ca diagnosticele puse de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe observarea simptomelor, care pareau sa indice altceva. Atat familia, cat si Veronica Micle (foto jos) au fost tinuti departe de Eminescu si neinformati asupra starii acestuia.

Dupa ce i s-a pus diagnosticul nemotivat de sifilis (Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), si avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament soc pe baza de mercur. Tratamentul i se administra regulat, in ciuda faptului ca era cunoscuta inca de pe atunci toxicitatea acestei substante, chiar si in doze foarte mici. Insa pentru tratamentul lui Eminescu, dozele depaseau cu mult limita permisa. De la prima “imbolnavire” pana la data decesului, viata lui Eminescu a insemnat un du-te vino intre casa si ospicii, dupa bunul plac al puternicilor zilei, in mana carora devenise doar o marioneta. Dupa singurul moment in care a reusit sa publice un alt articol denuntator intr-o gazeta, sub protectia anonimatului, avea sa fie depistat si ridicat, fara a mai fi eliberat. Unul dintre cei mai mari romani avea sa moara “in cea din urma mizerie”, dupa cum anunta sora sa, Harietta.

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-a ocupat de Eminescu noteaza: “Oricum ar fi, sfarsitul total nu parea iminent, caci el se nutrea bine, dormea si puterile se sustineau cu destula vigoare. Un accident insa de mica importanta a agravat starea patologica a cordului si a accelerat moartea” (Eminescu a fost lovit in cap cu o piatra de catre un pacient nebun, care se afla in curte). Si tot acesta noteaza dupa autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic…Adevarata cauza a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce si intensa a facultatilor sale intelectuale”. In ciuda acestei recunoasteri, mitul fabricat s-a pastrat si s-a perpetuat.

Abia la reanalizarea recenta a autopsiei de catre doctoral Vladimir Belis, specialist in medicina legala, si a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit ca bolile lui Eminescu nu erau decat simple fabulatii, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimarii acestuia. Dupa un studiu care s-a intins pe parcursul catorva ani, dr. Ovidiu Vuia scrie: “Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetator stiintific, autor a peste 100 de lucrari in domeniul patologiei creierului, sunt cat se poate de clare. Eminescu nu a suferit de lues si nu a avut dementa paralitica”. Creierul sau, in greutate de 1490 de grame, “uitat” ulterior la soare avea sa fie dovada falsitatii diagnosticului de sifilis, intrucat aceasta boala consuma materia cerebrala.

In acea trista zi de 15 iunie 1889, Titu Maiorescu avea sa isi noteze in jurnal: “Pe la 6 ore a venit Stemill si Vitzu la mine sa-mi spuna ca astazi pe la 3 ore a murit Eminescu in institutul de alienati al d-rului Sutzu, de o embolie”.

Fluorul – cel mai bun prieten al dintilor?
De ani de zile ni se spune ca fluorul este bun pentru sanatatea noastra; mai precis, pentru sanatatea dintilor nostri. Fluorul intareste smaltul dintilor ceea ce, spun specialistii, inseamna mai putine carii. De aici si pana la masura de a fluoriza apa de baut pentru a asigura tuturor (mai ales copiilor) doza de fluor necesara pentru protectia danturii era un pas destul de mic. Pas care, in unele tari, a fost deja facut. Cu consecinte grave, sustin cativa experti si, mai ales, cu intentii odioase, sustin adeptii teoriilor conspiratiei.

Incepand din anii ‘40, in SUA si Canada, apa potabila a fost, in mare parte, fluorizata prin adaugarea de fluorura de sodiu. Masura a fost implementata in urma unei campanii agresive care urmarea sa convinga populatia de beneficiile adaugarii substantei in apa. Fluorul a devenit deodata elementul-minune care ne putea scapa de carii. Inclus in pastele de dinti, in apele de gura si, in cele din urma, in apa pe care o bea toata lumea, de la bebelusi pana la varstnici, fluorul ar fi urmat sa imbunatateasca sanatatea dentara a tuturor acestor norocosi beneficiari. Aici incepe, spun luptatorii impotriva uneltirilor, ticaloasa conspiratie careia ii suntem inca victime. Pentru ca despre efectele nocive ale “elementului F” asupra sanatatii, despre sursele din care provenea fluorura de sodiu folosita, si despre necesitatile stringente care au stat la baza deciziei nu s-a spus nimic. Ani mai tarziu, au inceput sa se auda glasuri – din lumea stiintifica - afirmand ca fluorizarea apei nu numai ca nu ar imbunatati in vreun fel sanatatea cuiva, dar contribuie la cresterea riscului unor afectiuni. Doza optima de fluor ar fi, dupa cifrele oficiale, de 1 ppm (parti per milion) sau 1 mg/litru. Dar cei convinsi ca e vorba despre complot afirma ca, in unele zone ale Americii de Nord, fluorul se gaseste in apa in doze de 2-3 ori mai mari. De ce?

Asa cum era de asteptat, informatiile se bat cap in cap. Exista studii care arata ca fluorul intareste, intr-adevar, smaltul dintilor si reduce riscul aparitiei cariilor la copii, dupa cum exista si studii care au demonstrat ca afecteaza negativ sanatatea dintilor, care nu e legata doar de smalt; in plus, are efecte nocive asupra sistemului osos.

In fond, ei ne doresc binele – sau nu?
Artizanul marii conspiratii este considerat Gerald J. Cox, un om de stiinta care a derulat o campanie de informare pentru a convinge publicul de beneficiile utilizarii fluorului in lupta impotriva cariilor. Ceea ce nu stia lumea era ca dl Cox era platit de o companie metalurgica, specializata in producerea aluminiului, companie care, ca si altele din acelasi domeniu, se confrunta in anii ‘30 cu o mare problema: cum sa scape de marile cantitati de reziduuri rezultate din procesul de fabricare a aluminiului? Unul dintre aceste deseuri era fluorura de sodiu. O parte din aceste deseuri puteau fi folosite pentru fabricarea unor rodenticide si insecticide – pe intelesul tuturor: otravuri pentru gandaci si pentru sobolani – dar inca ramanea in stoc o cantitate mare de fluorura de care fabricantii trebuiau cumva sa scape. Teoria conspirationista afirma ca, de fapt, fluorizarea pe scara larga a apei potabile a fost o marsava uneltire orchestrata de mari intreprinderi metalurgice nord-americane, un proiect abominabil finantat de cei care pot obtine totul cu bani. Acestia au gasit o valoare de intrebuintare deseurilor de fluorura de sodiu, fara a-si face nici un scrupul cu privire la sanatatea celor pe care ii otraveau astfel.

Si asa se face ca firma ALCOA, cea mai mare dintre companiile producatoare de aluminiu, ar fi finantat – conform teoriilor conspirationiste – cercetarile asupra apei fluorizate si a efectului asupra danturii copiilor, apoi campania pentru promovarea fluorizarii apei potabile. (Trebuie spus ca, la ora actuala, fluorura de sodiu mai este folosita doar in mica masura pentru fluorizarea apei, fiind inlocuita, intre timp, de alti compusi care contin fluor. In schimb, este inca prezenta in pastele de dinti.)

Aceleasi teorii aduc argumente in privinta pericolelor ingerarii de fluor, punand accentul pe toxicitatea sa si pe efectele nocive, pe termen lung, asupra sanatatii, efecte despre care publicul stie prea putin. Ei citeaza in primul rand un studiu foarte amplu, realizat la sfarsitul anilor ‘80 pe 39.000 de copii americani, studiu care a aratat ca nu au aparut diferente semnificative in ceea ce priveste numarul de carii intre copiii care bausera si cei care nu bausera apa fluorizata. Deci, fluorul n-ar avea mult laudatul efect de a preveni aparitia cariilor. In schimb, specialistii afirma ca supradozarea fluorului, ca urmare a ingestiei de fluoruri continute in apa de baut, determina aparitia fluorozei dentare, o afectiune caracterizata prin fragilizarea dintilor si aparitia de pete pe suprafata lor. Riscul e si mai mare in conditiile in care consumului de apa fluorizata i se adauga alte surse de fluor: suplimente cu fluor (ce-i drept, prescrise adesea copiilor inca din pruncie) sau expunerea la poluarea produsa de carbunele cu continut mare de fluor.

Ulterior, au inceput sa circule si informatii privind potentialul carcinogenic al fluorului, iar mai multe studii ar fi demonstrat ca exista o legatura intre fluor si fracturi: ingestia fluorului in cantitati mari fragilizeaza oasele, marind riscul de fracturare a acestora. Ca si cum nu era de ajuns, se vehiculeaza, mai nou, informatii asupra unor posibile efecte ale fluorului asupra creierului si, implicit, a comportamentului uman. Un reputat jurnalist spaniol, David Heylen Campos, a sugerat intr-o carte a sa faptul ca fluorul ar fi folosit pentru a tine sub control populatia, impiedicand-o sa devina prea violenta. Cetatenii tarilor in care se practica fluorizarea apei potabile ar fi asadar, un fel de cobai.

Jurnalistul citeaza marturia lui Ian E Stephen, specialist in efectele fluorului asupra sanatatii, care a afirmat ca in timpul mandatului primului ministru Margaret Thatcher, in Irlanda de Nord continul de fluoruri din apa potabila a crescut de trei ori si ca acest lucru ar fi fost facut intentionat, in incercarea de a linisti populatia turbulenta si de a tine astfel situatia sub control. Metoda si-ar avea originea, dupa opinia lui David Heylen Campos, in cercetarile efectuate in lagarele de concentrare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand nazistii au adaugat in hrana detinutilor mici cantitati de fluor pentru a-i linisti si a-i mentine intr-o stare de letargie mentala care ii impiedica sa se revolte. Jurnalistul afirma ca, de altfel, si unele medicamente utilizate azi in ospicii si aziluri de batrani contin fluor – probabil in acelasi scop: linistirea pacientilor si mentinerea lor in stare de supunere si sub control.

Stia guvernul american, se intreaba David Heylen Campos, care erau efectele negative ale fluorului asupra sanatatii? Au fost ascunse deliberat aceste informatii pentru a proteja sinistra conspiratie la scara nationala? Nu exista un raspuns convingator, raspunde jurnalistul, care ne indeamna totusi sa cantarim cu grija ce se ascunde in spatele amplelor campanii care ne indeamna sa bem apa fluorizata sau sa ne spalam pe dinti cu pasta de dinti care contine fluorura de sodiu… substanta folosita la fabricarea otravii pentru sobolani.Sursa descopera.ro

Materie, numai materie. In spatele acestor jocuri scenice care ne pun o ordine bine calculata in viata si in ganduri se ascunde un peisaj de culise mult mai vast si mai tenebros decat se poate banui analizand faptele accesibile. Cu toate acestea, Descopera.ro va incerca sa faca putina lumina in ce priveste “cunoasterea necunoscuta” a umanitatii.

Nu sunt putini acei specialisti, dintre care se disting nume precum Michael Cremo si Richard L. Thompson, autorii cartilor “Arheologia interzisa” si “Istoria ascunsa a rasei umane”, care vorbesc despre fenomenul filtrarii cunoasterii. Dupa cum o sugereaza contextual forma termenului, aceasta politica, suspectata ca fiind o arma de capatai a elitelor ce conduc lumea din umbra, este menita sa tina masele in ignoranta si necunoastere. Altfel spus, este vorba despre puterea intelectuala, cea din care deriva toate formele de dominatie si control la care este supusa civilizatia umana astazi. Articolul de fata nu va trata insa despre cine sunt sforarii acestor masinatiuni, ci se ambitioneaza sa releve cate ceva despre modul in care ei opereaza.

“Involuatii” stiau
Liderii fara chip care actioneaza manetele acestui mecanism al cenzurii limiteaza masiv accesul maselor la informatii care vizeaza in special originile si trecutul speciei umane, temelie a intelegerii existentei si scopului in viata. Este vorba despre aspecte esentiale ale civilizatiei si ale planetei pe care, daca le-am cunoaste, ne-am intelege mai bine natura si misiunea; ceea ce ne-ar face insa liberi si mai greu de controlat. Sunt lucruri pe care “EI” le cunosc, dar pe care le tin departe de noi, din egoism, din interes, din trufie, din nevoia de a avea un ascendent asupra semenilor.

Premisa fundamentala de la care porneste teza unor specialisti precum cei mentionati mai sus, cum ca istoria umana este cu totul alta decat cea care ne este prezentata astazi in mod oficial, rezida, ca debut, in scrierile antice. Majoritatea culturilor dispun de astfel de carti care vorbesc despre existenta unor civilizatii avansate in trecutul foarte indepartat, dar scrierile in sanscrita ale Indiei sunt de departe cele mai explicite in aceasta directie. Manuscrise antice, precum Mahabharata, Ramayana sau Vedele vorbesc deschis, pe langa principiile filosifice si culturale indiene, si despre episoade fascinante din vechime, care fac descrieri amanuntite ale unor tehnologii pe care omenirea abia le-a dobandit astazi. Sunt descrise aparate de zbor impreuna cu principiile lor de functionare, sunt mentionate arme precum bomba atomica sau chiar bomba cu hidrogen si se descriu avansate tehnici medicale si genetice. Aceleasi carti vorbesc despre erele pamantului, despre ciclicitatea vietii pe planeta si despre succedarea civilizatiilor. Convingeri asemanatoare vin din intelepciunea romana si egipteana dar mai ales dinspre cea greaca de unde, de la Platon si Artistotel ne parvin invataturi referitoare la aceeasi insiruire a vietii. Ei credeau puternic intr-o fiintare pe ere, dupa un model arhetipal. Astfel, in credintele stravechi - care, dealtfel, nu sunt deloc de lepadat – un mare ciclu de viata incepe edenic, cu o Era de Aur, in care toate fiintele umane sunt spiritualizate, constiente, bune. Aceasta era este succedata de cele de Argint, Bronz si Fier, ce caracterizeaza, gradual, deprecierea umana prin cultivarea lacomiei si a individualismului intr-atat incat lumea trebuie reconfigurata. Ceea ce se si intampla, printr-un cataclism general si o reinchegare ulterioara a vietii.

In viziunea initiatilor indieni, oamenii s-au nascut de mai multe ori si de tot atatea ori, minus unu (inca), au disparut in urma unor dezastre de exterminare a speciilor. Acest lucru s-ar fi intamplat insa numai pentru ca viata sa reinfloreasca, prin repopularea Pamantului fie de catre refugiati paranormali, neafectati de Armageddon, fie de civilizatii superioare din alte sfere cosmice. Cartile acestea fac referiri foarte serioase la existenta in urma cu milioane si chiar cu miliarde de ani in urma, pana la inceputurile planetei, a inteligentei pe Pamant si a civilizatiilor evoluate. Totusi, pentru sustinerea unor atari premise, trebuie sa existe si probe fizice. In absenta acestora, s-ar putea presupune cu usurinta ca scrierile sunt false, mincinoase, produs al unei imaginatii disproportionate. Surprizator, ele sunt cofirmate nu doar sporadic, ci chiar abundent, nenumarate dovezi arheologice ale existentei unor antice civilizatii avansate iesind la lumina, accidental sau “vanate”, in toate colturile lumii.

Teoria ca teoria, dar practica…
Exemplele sunt numeroase si dispun de caracteristici mult prea complexe pentru a fi expuse convingator aici, dar vom face cateva insemnari succinte. Este vorba despre descoperiri arheologice precum: macheta egipteana din lemn din secolul al II-lea i.Hr, care are forma unui avion; ciocanul descoperit la marginea Londrei, incastrat intr-o roca veche de 500 milioane de ani; harta desenata in 1513 a amiralului turc Piri Reis, care arata in detaliu portiuni din Africa, America si Antarctica, in conditiile in care Antarctica a fost descoperita oficial abia in 1818. Mai mult, harta reprezinta continentul alb asa cum arata el sub gheturi, stare in care se afla, probabil, in urma cu 10.000 – 12.000 de ani; orasul Nan Madol, construit intre anii 200 i.Hr.- 800 d.Hr., pe un recif de corali din Micronezia, din aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice, al caror transport nu poate fi explicat; artefactul Coso, din Olancha, California, asemanator cu un dispozitiv de aprindere, gasit in interiorul unei bucati de piatra care ar fi avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma. O amprenta palmara a fost gasita intr-un strat de piatra calcaroasa avand circa 110 milioane ani, in localitatea Glen Rose (Texas). In nordul inghetat al Canadei s-a gasit un deget omenesc fosilizat,datand din Cretacic. In Utah, intr-un strat de roca estimat la 300-600 milioane de ani vechime, s-a descoperit ceea ce pare amprenta unei talpi omenesti, incaltata intr-un soi de sanda. Minerii din Africa de Sud au scos la lumina sute de sfere metalice de origine necunoscuta, denumite sferele Klerksdorp. Ele au circa 3-5 cm in diametru, iar unele au incrustate linii paralele, asemenea unor santuri, de jur-imprejur. Sferele par a fi facute de mana omului, desi specialistii nu pot explica in ce fel au fost realizate liniile. Stratul de roca din care au fost extrase aceste sfere dateaza din precambrian, vechimea lor fiind estimata la 2,8 miliarde ani.

Exemplele pot continua, acestea sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute care au ajuns sub ochii publicului larg. Surprinzator este insa faptul ca, desi asemenea reusite arheologice vorbesc fatis despre o realitate incontestabila, oamenii de stiinta nu le aplica mai mult decat o eticheta pe care sta scris “mistere”. De ce alegem sa le consideram curiozitati si bizarerii, cand putem accepta povestile uneori de necontestat pe care aceste obiecte ni le spun? Nimeni nu se oboseste, oficial, sa sape mai adanc si sa intelega implicatiile uriase pe care le au aceste lucruri. Cat despre noi, sfidarea afisata de elite in relatia cu vulgul este de un cinism revoltator. Ne servesc, prin intermediul cercetatorilor si al publicatiilor pe care le au in “buzunar” toate aceste informatii, probabil desperecheate, bizuindu-se fara griji pe faptul ca ignoranta isi va juca rolul si ne va impiedica sa ne implicam activ sau sa ne “sinchisim” macar de ele. Pentru ca, la urma urmei, cine suntem noi sa ne gandim la asemenea lucruri? Ce conteaza daca oamenii au 10 mii, o suta de mii sau un milion de ani? Aceste preocupari sunt ciudate, abstracte, ele reprezinta exclusiv apanajul unor filosofi si mistici neintelesi, izolati in turnurile lor de fildes. Noi trebuie sa ne traim viata la maximum, timpul inseamna bani, este scurt, viata trece, nu trebuie irosita cu intrebari existentiale. Sunt numai cateva dintre trendurile pe care elitele ni le-au impregnat, pentru a imbraca poate cele mai importante deprinderi pe care ar trebui sa le posedam in cosumatii care sunt adesea ridicole si caraghioase in ochii unei opinii publice profund contaminate.

Indoctrinare religioasa? Mai gandeste-te
Totusi, aceia care aleg sa nu se lase pacaliti de teoriile evolutioniste vehiculate extrem de agresiv, se aliniaza mai degraba unei tendinte spirituale de masurare a lucrurilor. Acesti oameni privesc devenirea umana, nu ca pe o evolutie din materie, ci, mai degraba, ca pe o involutie, dintr-o constiinta superioara. Aceasta premisa se aseamana poate cu o argumentatie religioasa, cu o doctrina ridicola, dar incercati sa va intrebati daca nu cumva aveti aceasta impresie tocmai in virtutea informatiilor care vi se “injecteaza” pe toate mediile de comunicare. Omul nu este un produs unilateral, asa cum incearca sa ne convinga conducatorii nostri de talie mondiala. El este intr-adevar alcatuit din materie, este grosier, dar mai are si o dimensiune mentala, precum si una spirituala. Lumea noastra este, din acest motiv, privita de initiati, ca o etapa cosmica grosiera, ce va fi urmata de niveluri superioare ale realitatii, dominate de energii subtile, denumite de culturile diferite spirite, ingeri, zei, sfinti, etc. Nasterea ar insemna, practic, procesul prin care o fiinta de constiinta pura coboara in sferele inferioare ale Cosmosului si se acopera de energiile scazute ale mintii si ale materiei.

Toate culturile si civilizatiile credeau ca venim dintr-un nivel spiritual al realitatii, traiau in acord cu aceasta convingere si erau armonizati cu natura si viata. Mai putin noi, care ne dezicem de orice forta superioara. Noi, care ne credem fruntasi si superiori, nu doar ca civilizatie, ci la nivel individual. Este in asentiment cu mersul actual al lucrurilor ca “eu” sa fie in centrul lucrurilor si “mie” sa fie elementul de referinta al existentei. Si tocmai pentru ca “eu” nu este singur, ci sunt sase miliarde ca el, acest lucru duce la izolare, la dezbinare si conflicte, la dominatie si razvratire. Daca eu lupt doar pentru mine, atunci cauza mea nu mai este si a altora, ceea ce ma face sa fiu absolut singur, neunificat in nimic cu altcineva. Desi poate parea desuet, nu este decat aplicarea maximei “Dezbina si stapaneste” la nivel planetar.

Spuneam putin mai sus ca, daca ideea spiritualitatii ti se pare a fi o doctrina, un raspuns disperat al Bisericii la avantul actual al stiintei, atunci ar trebui sa te intrebi daca nu crezi asta tocmai in urma faptului ca esti controlat. Ei bine, sa venim in sprijinirea unei asemenea declaratii si cu un exemplu. Este vorba despre cazul sotilor Pierre si Marie Curie. Cei doi cercetatori francezi din secolele XIX – XX sunt recunoscuti oficial pentru performantele din domeniul radioactivitatii, care le-au si onorat activitatea prin obtinerea unui premiu Nobel pentru Fizica in anul 1903. Niciun manual insa si in general nicio carte nu vor mentiona implicarea lor activa si meritorie in experimentele parapsihologice. Pret de mai multi ani, cei doi cercetatori au derulat o serie de teste cu nuanta supranaturala in laboratoare si institutii, inregistrand rezultate notabile si succese nebanuite, materializate prin comunicarea cu spiritele, extracorporalizari, materializari, clarviziune si alte astfel de fenomene catalogate astazi drept “bazaconii”.

Aceasta activitate intensa si mascata este atestata de o documentatie vasta aflata in arhivele institutiilor care le-au gazduit initiativele lui Pierre si Marie. Si in acest caz, exemplele unor performante si descoperiri halucinante pe taram spiritual sunt in numar suficient de mare, incat sa ateste existenta incontestabila a unei asemenea dimensiuni umane. De ce ocultizarea lor? Pentru a masca latura spirituala a umanitatii si pentru a canaliza civilizatia spre materialism si consumerism. Suntem vaduviti prin aceasta privare de cunoastere, de aspecte importante ale existentei si ale fiintei umane, capitale in intelegerea completa a ceea ce suntem si a ceea ce avem de fapt de facut aici. Daca nu stim nimic despre aceste lucruri, care, iata, exista ca parte a realitatii, este firesc sa ne refugiem in productie si consum, in efemer, in placeri marunte si in bucurii intr-adevar animalice. Iar acest lucru nu este intamplator.

Mai gandeste-te un pic
Toata aceasta mistificare se intampla pentru ca stiinta are in miezul sau un grup extrem de influent care musamalizeaza voit descoperirile cele mai importante. Motivele unui asemenea grup influent nu pot fi decat presupuse, dar probabil ca banuielile celor care le emit nu se indeparteaza prea mult de adevar. Astfel, Michael Cremo suspecteaza ca doua mari directii motiveaza elitele sa filtreze cunoasterea. Una ar fi insasi natura umana, negarea, respingerea teoriilor care le contrazic pe ale lor, deoarece sunt oameni indragostiti de ei insisi si de adevarurile lor, nefiind dispusi sa accepte alternative. Apoi, probabil ca este vorba de ratiuni ceva mai adanci, legate de putere si control. In sistemul educational, evolutionistii au detinut o pozitie suficient de inalta pentru a dicta raspunsuri la intrebarile fundamentale: “cine suntem? de unde venim? incotro mergem?” Aceste raspunsuri, dupa cum bine se stie, sunt pur materialiste, exclud cu desavarsire orice implicare divina in crearea omulu. De aceea, nici nu este surprinzator sau intamplator ca omenirea a luat-o pe o panta adanc materialista si exclusiv fizica. Manipulatorii din umbra au insuflat maselor valori eronate, ideea ca scopul fundamental al omului este acela de a produce si de a consuma. Mereu mai mult. Acest lucru, in cazul in care mai sunt dintre aceia care nu isi dau seama, naste bogatii uriase. O parte dintre ele intra in buzunarele cercetatorilor, care nu doar fac parte din mecanismul manipularii, dar stau si la temelia conceptelor produselor comercializate (armament, tehnologie, lux etc). O alta mare parte din fonduri intra in buzunarele industriasilor care le produc si, nu in ultimul rand, in buzunarele adanci ale guvernelor care percep taxe si impozite, in unele locuri, uriase, pe marginea comertului masiv. Aceasta nu inseamna altceva decat faptul ca forte foarte mari sunt cointeresate ca lucrurile sa ramana in lume in forma in care sunt astazi. Ele nu vor sa vada intrerupt acest proces si atunci nu este de mirare faptul ca devine tot mai energic.

Orice scadere a activitatii economice creaza unde de soc. Elitele au inteles asta. Din acest motiv, se intretine furibund procesul de productie-consum. Oamenii nu trebuie sa se gandeasca la existenta, nu trebuie sa-si puna probleme inalte, adanci, trebuie mentinuti si concentrati in uriasa masinarie economica. Exemplul clar a venit in urma atentatului terrorist din 11 septembrie 2001, in urma caruia mii de oameni pur si simplu au incetat sa mai cumpere, sa mai consume. Au ales sa stea mai mult cu familiile si cu prietenii lor si sa se intrebe ce este viata si incotro se misca, ce se intampla cu lumea. Reverberatiile unui asemenea fenomen sunt mari si durabile. Liniile aeriene, spre exemplu, nu si-au revenit inca total in acesti 7 ani de la eveniment. Stapanii unui imperiu financiar nu isi permit asemenea pierderi. Ei trebuie sa aiba mereu mai mult, nici macar mentinerea nu este o optiune. Sunt, deci, interese mari care ne vor focusati trup si suflet pe procesul material de productie si consum, iar elementul cheie sunt oamenii de stiinta si dascalii, cei care ne invata despre lume si viata. Ei insista ca suntem fiinte materiale si mai ales ca acesta este un lucru bun. Dar daca am primi si un alt raspuns la intrebari precum “Cine sunt? De unde vin? Unde ma duc? Ce vreau?” ? Ce ar fi daca s-ar preda in scoli faptul ca facem parte dintr-o constiinta superioara si pura si ar trebui sa ne canalizam mai mult pe cultivarea constiintei si a spiritului, pentru ca ele sunt eternitatea? “EI” nu vor insa acest lucru, pentru ca ar insemna ca oamenii sa fie mai putin controlati, ceea ce ar insemna mai putini bani si o putere scazuta. De aceea s-a impamantenit si ideea de proprietate. Intr-o societate complet mercantila, toata lumea are proprietati. Liderii, corifei ai omenirii, detin aceste proprietati prin diferite sisteme sociale, bancare sau politice. Ori, cine controleaza proprietatea controleaza si proprietarul.

Sustinatorii sistemului axiologic bazat pe productie si consum, pe ahtiere de acumulare si materialism, s-au infiltrat insidios in pozitiile influente si puternice ale societatilor umane, de unde pot dicta celor de sub ei realitatea. Ei au creat sistemele de comoditate, care stimuleaza latura hedonista umana, capturand individul in placeri si indepartandu-l de realitate. Mijloacele de distragere sunt astazi extrem de numeroase si de eficiente, imbracand tot soiul de forme. De ce nu s-ar abate chiar razboiul asupra unei comunitati preocupate de spirit si Divinitate, daca numai asa ea poate fi convertita sau chiar eliminata? Conducatorii lumii nasc si finanteaza razboaie, inventeaza sisteme monetare si diverse constrangeri, aplicand, sub aparenta unei libertati totale si a unei civilizari apoteotice, o lege martiala deghizata, mai rea decat tot ce a existat pana in prezent. De ce este mai rea? Pentru ca biciul in spate si siluirea nu iti pot fura sufletul, nu iti pot starpi credinta si stinge lumina din priviri. Conducatorii de astazi nu se multumesc sa conduca oameni, mase, nu se multumesc sa aiba mancaruri fine si vile luxoase, ei vor sa ne biciuiasca sufletele. Care este motivul final? Sigur ca, in aparenta, tinand in jug o omenire care se naste, traieste si moare pentru ei, isi asigura o viata nu de regi, dar chiar de Dumnezei aici pe Pamant. Dar asta sa fie totul?

Cat poate trai un om sa se bucure de placerile vietii? Cateva zeci de ani? Planurile lor se intind pe secole, de ce? Pentru urmasi? Ar putea niste oameni atat de egoisti sa se gandeasca la viitorul copiilor lor? Ce stiu ei? Cred oare ca viata este numai una si atunci merita traita din postura unui zeu, caci dupa ea nimic nu mai conteaza? Este putin probabil sa fie atat de naivi, de vreme ce nu vor ca noi sa aflam de puntile spre lumea spirituala. Stiu ei mai multe decat ne inchipuim, care le sunt resorturile? Este intr-adevar o conspiratie sau doar miscare browniana, curs evolutiv firesc, natura umana exacerbata? Crezi ca poti primi raspunsuri la intrebarile astea dintr-o masina luxoasa, cu un telefon performant in mana si cu o vestimentatie la moda pe trup? Poate iti va raspunde fotomodelul de langa tine sau vila cu trei etaje. Ori, cine stie, poate iti va sufla cate ceva despre viata plasticul din cardurile pe care le ai in portofel. Toate tac? Atunci unde e raspunsul? Intr-un Happy Meal cu siguranta nu.